Bine ati venit!

Parcul Dendrologic „Dr. Ion Vlad” din Alba Iulia este o minune peisagistică a Transilvaniei, fiind primul parc de acest fel construit direct în pădure, pe un deal. Rezultatul este un stil peisajer liber care te încântă de le primul pas dincolo de poarta de la intrare. Parcul, în suprafață de 21 de hectare, adăpostește peste 1100 de specii din toate colțurile lumii și un mare număr de păsări, în special insectivore, care și-au găsit adăpost în acest colț de rai. O excursie de o zi sau două la Alba Iulia nu poate exclude o vizită la parcul dendrologic, aflat la numai câțiva kilometri. Accesul este foarte ușor: din drumul național care duce spre Zlatna, se face stânga înainte de Micești, pe Strada Varese, apoi dreapta pe Strada Nazareth Ilit și apoi din nou stânga, pe Strada Valea Popii, până la parc. În față există o parcare gratuită încăpătoare. Drumul poate fi parcurs și pe jos în mai puțin de o oră, sau cu bicicleta, urmând aceleași indicații. Indiferent cum ar călători cineva spre ”minunea” din Valea Popii, recompensa este aceeași: 21 de hectare de pădure frumoasă, cu alei de promenadă printre specii rare de plante și cu locuri de odihnă de unde nu îți vine să mai pleci.

Coordonatele geografice sunt:
Latitudine N 46 gr 05’ 00” ;
Longitudine E 23 gr 31’ 52”

Ianugurarea Parcului Dendrologic